Vin roșu. Obţinerea vinurilor roşii de calitate are în vedere modul în care oenologul armonizează particularităţile podgoriei şi ale soiurilor cu tehnicile de vinificare ale strugurilor şi cele de stabilizare şi condiţionare a vinurilor, rezultatul fiind un vin cu o identitate aparte. Diferenţa dintre vinurile albe şi cele roşii nu constă doar în gust, culoare şi aromă, ci în conţinutul de substanţe, a căror proprietăţi dietetice şi acţiune fiziologică sunt benefice asupra organismului. Calitatea vinului reflectă calitatea materiei prime utilizate (strugurii) şi tehnologia folosită, astfel că un vin roşu de calitate poate fi obţinut numai din struguri sănătoşi, ajunşi la maturitatea deplină, atât din punct de vedere al conţinutului de zaharuri, cât şi din punct de vedere al conţinutului fenolic. Caracterizate după conţinutul chimic, vinurile roşii au un conţinut în alcool cuprins între 9% şi 15%. Ceea ce diferenţiază vinurile roşii de vinurile albe este conţinutul în substanţe fenolice, unde este mult mai ridicat la vinurile albe, iar aciditatea este mai scăzută datorită fermentaţiei malolactice, proces obligatoriu la vinificaţia în roşu. În urma raportului compuşi fenolici/alcool, favorabil clasei de compuşi fenolici, acţiunea bactericidă a vinurilor roşii creşte considerabil. Conţinutul în compuşi fenolici al vinurilor roşii atribuie acestora o serie de însuşiri organoleptice şi o calitate deosebită: culoare roşie-rubinie, corpolentă, astringenţă la gust, catifelare, stabilitate fizico-chimică şi durată mare de păstrare. Aceste însuşiri sunt puse în evidenţă în timpul proceselor de maturare şi învechire. Diferenţa dintre tehnologiile de obţinere a vinurilor roşii şi tehnologiile de obţinere a vinurilor albe constă în faptul că mustul este ţinut un timp mai îndelungat în contact cu boştina, timp în care procesul de macerare are loc concomitent cu cel de fermentare. Extracţia de compuşi fenolici: antociani şi taninuri, este mult mai ridicată într-un mediu puternic alcoolic. Acţiunea polifenolilor din vin s-a dovedit a fi benefică pentru organismul uman, de aceea preferinţele consumatorilor pentru vinurile roşii au crescut în ultima vreme, în toate ţările. Asistăm la o cerinţă tot mai mare de vinuri roşii pe piaţa internă şi la export. Magazinul www.vincuvin.shop are pe raft peste 250 de tipuri de vin roșu, oferind cea mai largă gamă de vinuri moldovenești vândută online.

Shop » Vin Roșu

Afișez 1 - 24 din 307 rezultate

Chateau Cristi Cuvée Rouge Royal 2016

190 MDL

Gitana Winery LUPI 2016 Merlot & Cabernet & Saperavi

360 MDL

Chateau Cristi Pinot Noir 2018

210 MDL

Minis Terrios Negru Împărat 2018

250 MDL

Minis Terrios Roșu Împărat 2018

250 MDL

Gitana Winery Saperavi 2019

320 MDL

Equinox 5 Elemente roșu 2018

330 MDL

Minis Terrios Numbers Limited Edition 2018

230 MDL

Carpe Diem Bad Boys Feteasca Neagră & Saperavi & Cabernet Sauvignon & Merlot 2018

300 MDL

Chateau Cristi Merlot 2017

190 MDL

Vinăria Nobilă Merlot 2016

90 MDL

Bravoure Cabernet & Shiraz & Feteasca Neagră 2018

120 MDL

Fautor Negre Rara Neagră & Feteasca Neagră 2017

370 MDL

Vinăria Nobilă Cabernet Sauvignon 2016

90 MDL

Chateau Cristi Cabernet Sauvignon 2017 Old Vine

190 MDL

Carpe Diem Cabernet Sauvignon 2017

165 MDL

Equinox Shiraz 2018

290 MDL

Vinăria Nobilă Sinodrea 2017

350 MDL

Equinox Merlot 2018

170 MDL

Carpe Diem Breaking RED 2017

200 MDL

Equinox Luchineasa Roșu 2019

260 MDL

Equinox Trei Crai Roșu 2018

190 MDL

Crama Mircești Feteasca Neagră & Saperavi 2019

235 MDL

Carpe Diem Merlot 2017

165 MDL