Comuna Volintiri, sat vechi cu o vârsta aproape cât țara noastră. Se zice, ca satul își duce veacul încă de pe vremea, când în capul țării era marele neam al Bogdanilor, adică de prin 1420. Erau vremuri aspre, și e o minune mare că micul cătun Bebei de pe malul râulețului Bebei, a supraviețuit prin razboaiele mari, secete și molime, ce au zguduit lumea in ultimile 600 de ani. Azi fostul cătun Bebei este un sat mare, cunoscut drept comuna Volintiri. Ascunsă undeva in Stepa Bugeacului, Volintiri e localitatea, in care trăiesc oameni simpli, gospodari și cu tradiții seculare. Aici pe hudițele satului a copilărit “privighetoarea Moldovei” – marea cântăreață de operă Maria Bieșu. În 2014 în localitate a apărut vinăria “Vitisvin”, fondată de fostul președinte de colhoz – Malachi Nicolai Avram. In cinstea satului, care a devenit a doua patrie și casă pentru familia Malachi, a fost creată colecția de vinuri sub marca “Crama Volintiri”. Astăzi vinăria “Vitisvin” este o afacere prosperă de familie, condusă de fiul fondatorului – Vladimir Malachi. Parafrazându-l pe marele scriitor Ion Druță, putem spune, că … de-i frig, de plouă, de bate vântul, în fiecare dimineață soarele îl prinde pe Vladimir Malachi undeva pe dealurile din jurul satului. Livezile și viile dintre coline, ca și vinăria, sunt a doua casă pentru tânărul businessman – pământurile moștenite de la părinți le cunoaște încă din copilărie. Din păcate, d-l Nicolae nu a prins ziua, când pe piața Moldovei a apărut prima sticlă de vin din colecția “Crama Volintiri”. Dar Vladimir Malachi cu siguranță a îndeplinit visul tatălui – la vinărie se face un vin bun de tot! Tânăra colecție “Crama Volintiri” cuprinde patru feluri de vin, create după rețete vechi tradiționale – Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Sauvignon Blanc și faimosul vin Viorica. Crama din Volintiri este o vinărie la început de drum. Dar tânăra familie Malachi are planuri mari și ambițioase pentru viitor. Colectia “Crama Volintiri” este doar primul pas pe acest drum anevoios. Chiar în acest moment se lucrează intens la producerea vinurilor de colecție, create din soiuri selecte de poamă. Și, fiți siguri, ca noua colecție va apărea pe piață în cel mai apropiat timp. Un lucru va rămâne neschimbat – calitatea înaltă a vinului făcut cu mult suflet si dragoste. Pentru că la “Crama Volintiri” fiecare strop de vin e o poveste.

Shop » Crama Volintiri

Afișez toate cele 4 rezultate

Crama Volintiri Viorica

Prețul inițial a fost: 130 MDL.Prețul curent este: 80 MDL.

Crama Volintiri Sauvignon Blanc

Prețul inițial a fost: 130 MDL.Prețul curent este: 80 MDL.

Crama Volintiri Chardonnay

Prețul inițial a fost: 130 MDL.Prețul curent este: 80 MDL.

Crama Volintiri Cabernet Sauvignon

Prețul inițial a fost: 160 MDL.Prețul curent este: 100 MDL.