“Casa vinicola Luca” - o întreprindere de familie a cărei origini s-au pierdut în filele istoriei. Istoria modernă a fost cruntă cu reprezentanții acestei familii - regimul sovietic a expropriat toate averile familiei și a deportat o bună parte din familie la munci grele în Siberia. A scăpat de deportare doar străbunelul Petru, care era chiar în acea noapte groaznică când au avut loc deportările la vie și pentru că atunci nu avea fiecare mașină, plecai la vie pe câteva zile, până terminai lucrările. Și iată că via l-a salvat. Și-a găsit casa plină la revenirea din vie, dar nu cu cei dragi - ci cu ofițeri bolșevici, care i-au ocupat casa. A luptat cât a putut să-și readucă familia acasă și i-a reușit în mare parte să convingă regimul că nu erau “chiaburi” sau “trădători ai patriei”. La revenire li s-a dat șopronul, în care mai înainte țineau uneltele cu care lucrau pământul și via. Și acolo și-au continuat viața. Bunelul Grigore a preluat tradiția și a produs toată viața lui vin, dar in condiții casnice, pentru ca asa erau vremurile - proprietatea privata nu exista si nu aveai voie sa fii antreprenor. Perestrioca l-a găsit pe tatăl Ion la una din cele mai mari crame din țară - Cricova unde a activat împreună cu feciorul Vasile și au fost împreună părtași la crearea unor din cele mai renumite vinuri din Moldova - vinurile cramei Cricova. Feciorul Ion a continuat tradiția familiei și după lungi călătorii prin lumea mare a hotărât să readucă în familie ceea ce odată le-a fost furat de regimul sovietic - producerea vinului sub propriul nume - Casa Vinicolă Luca, care în 2014 debutează cu gama de vinuri CARPE DIEM - produse în special din soiuri autohtone, dar și din unele soiuri internaționale, iar recunoașterea nu întârzie să apară.
 An de an vinurile Carpe Diem sunt apreciate la multiple concursuri naționale și internaționale, fiind de ani buni cel mai medaliat mic producător de vinuri din Moldova.

Shop » Carpe Diem

Afișez toate cele 22 de rezultate