Wine Blogs, Wine News

Patru noutăți bune de la Carpe Diem

Nu-mi făceam dubii că vinificatorul Ion Luca de la Carpe Diem va scoate ceva bun din recolta 2019, dar noutățile întrec așteptările. Iar, urmărind trendul deja de câțiva ani, pot spune că Ion are o semnătură clară la vinurile albe. Iată-le, patru frumoase, pe care vi le recomand din tot sufletul.

Ca să nu mă lungesc mult între metafore și epitete, voi spune scurt pe doi: Feteasca Albă 2019 este cea mai bună Fetească a momentului din Moldova! Mai bună ca ea (încă) n-am întâlnit! În pahar avem parfum de viță de vie înflorită, flori albe, aciditate, prospețime. Doar 12.5% vol. alc. și toate componentele care i se cer unui vin de vară. Un vin etalon, simplu și, în același timp, genial.

A doua noutate se numește Feteasca Regală 2019. Ca să nu lungim iar vorba, vom repeta verdictul: e cea mai bună Regală a momentului. Este adevărat că nici nu prea avem multe exemplare, dar din ce avem, asta e cel mai bun. O ediție limitată, cu doar 1 250 sticle turnate, din recolta culeasă cu mare grijă pe 19 septembrie 2019, așa cum ne informează eticheta. Vinul e fructat, plăcut, cu un 13.5% vol. alc. care nu se resimte deloc în gust.

Când unești două lucruri bune, rău n-are cum să iasă. Femme Fatale 2019 — renumitul cupaj de Feteasca Albă & Regală de la Carpe Diem este următorul hit. În mod paradoxal, aromatic este mai puțin intens decât monosoiurile aparte și, din acest punct de vedere, l-am botezat „preferatul băutorilor profesioniști”. Senzația mea este că cei cu experiență în degustat, caută vinuri cât mai moderate la parfum, dar în schimb cu aciditate și renumita caracteristcă de „băubilitate”. Să poți bea un pahar, apoi încă unul. Iată exemplarul potrivit!

Și ultimul, dar nu cel din urmă este un roze. Cabernet Sauvignon 2019, din regiunea Codru. De culoare roz pal, fin, cu arome plăcute de fragi, piersici. Când vinul strălucește așa, înseamnă că e bun! Din nou, o ediție foarte limitată, numai 1 500 sticle, concepută pentru a fi servită aici și acum.

finewine.md