AnimAliens Wines este o serie de vinuri nematurate în butoi, care și-au păstrat pe deplin caracterul tânăr și revigorant. Vinurile reflectă energia puternică și insecabilă a pământului moldovenesc. Etichetele sunt decorate cu figuri de animale ce provin din vechile legende moldovenesti, reînterpretate în spirit modern.  Aceste simboluri, ornamentate prin culori culese de pe vechi covoare tradiționale, descriu buchetul de arome ce persistă în fiecare vin, aducând totodată un omagiu anumitor locații, credințe sau momente din istorie. Bufnița este un oaspete frecvent al vinăriei noastre. Simbolul său întruchipează gratie, întelepciune și libertate, facând trimitere la Castel Mimi și podgoriile sale, pe care bufnița zilnic le veghează. Cocoșul este un simbol solar, care prin cântecul său reușește să învingă forțele întunericului. Culoarea vinului Rosé de fapt aminteste razele tinere ale Soarelui ce străpung bolta cerească în primele ore ale dimineții. Berbecul – un animal-totem al spațiului carpato-danubiano-pontic. Figurele stilizate ale berbecului se regăsesc astăzi din abundență pe covoare, prosoape și ii tradiționale. Este un simbol cu radăcini profunde în bagajul imaginar al străvechilor civilizații mioritice, ce înzestrează cu caracter, forță si virilitate. Taurul – un simbol ce aparține heraldicii națioale, fiind reprezentat pe stema istorică a Moldovei. Bourul a fost cel care i-a atras pe domnitorul Dragoș Vodă și ceata sa de vânători spre o „țară nouă”. Figura taurului este asociată cu noblețe, putere și belșug. Rândunica – potrivit credințelor populare este o pasăre aducătoare de belșug și bunăstare casei sub streașian căreia își face cuibul. Pupăza – întâșnită inclusiv în Amintirile din copilăriae de Ion Creangă, este o pasăre a dimineții, care are menirea să deștepte la timp oamenii din somn, ca aceștia să ducă la bun sfârșit treburile din gospodărie.  AnimAliens Wines este o gamă de vinuri de Castel Mimi.

Shop » Castel Mimi » Animaliens Wines
Nu a fost găsit niciun produs care să se potrivească cu selecția ta.